Emoţiile sunt sarea şi piperul vieţii.
Sub impulsul emoţiilor acţionăm la furie, invidie, avem reacţii necontrolate, ne învinovăţim, temeri, timiditate, blocaj, neîncredere… oricare dintre acestea ne opresc să simţim starea de bine şi să acţionăm în folosul nostru.
Dezvoltarea personală este un proces conştientizat de devenire, de a ajunge într-o stare de mai bine; este abilitatea de a te conduce pe tine însuţi şi de a fi cel care hotărăşte în propria viaţă.
Dezvoltarea personală implica schimbare mai ales la nivelul propriului comportament, al sentimentelor, abilitaţilor, gândurilor sau proceselor inconştiente proprii. Presupune recunoaşterea slăbiciunilor personale şi depunerea efortului necesar pentru depăşirea acestora.
Cursul de dezvoltare personală urmăreşte:
– Dezvoltarea capacităţilor de autocunoaştere şi autocontrol
– Identificarea calităţilor şi defectelor proprii şi acceptarea acestora
– Modul cum rezolvarea conflictelor interioare influenţează relaţiile din viaţa de zi cu zi
– Dezvoltarea abilitaţilor de relaţionare şi comunicare
– Optimizare personală
Schimbări în viaţa ta, găsirea echilibrului, să treci mai uşor peste problemele pe care le ai acum, realizările personale şi profesionale, toate au o strânsă legătură cu încrederea în sine şi cu abilitatea de a găsi în tine resursele necesare rezolvării provocărilor de zi cu zi.
Metodele de lucru aplicate la cursuri sunt interactive, prin jocuri de rol, exerciţii de exprimare emoţională, tehnici proiective, tehnici de comunicare nonverbala, discuţii interactive de grup.
Fiecare dintre noi suntem diferiţi.
O persoană.
Fiecare are experienţa lui de viaţă, învăţăturile din propria familie sau din grupul din care face parte.
Astfel că doar tu ai şi cheia rezolvării problemelor.
În tine găseşti cel mai bun psiholog – noi doar te ajutăm să îl descoperi…